Am fost la Administratia Fiscala. Si ... mi-a placut!

Saptamana care tocmai se incheie am fost foarte ocupat si printre treburile "casnice" pe care a trebuit sa le duc la bun sfarsit a fost si o vizita la administra fiscala. Exact, la baietii aia, mai exact doamnele/domnisoarele, care ne iau birul ca sa aiba primi-ministrii de unde fura si sa isi poata face si ei o amarata de vacanta pe cel mai mare vas de croaziera din lume. Nu dam nume, persoane importante.

Sa lasam barfa si sa trecem la subiect. Cand mi-am dat seam ca trebuie sa merg la Fisc, ca sa zic asa, mi s-a zburlit parul pe ceafa si mi-am sfatuit sotia sa ia ceva bucate si o sticla babana de apa, ca cine stie cate zile vom sta la cozi. Drept e si trebuie sa o spun, eu nu mai trecusem pe acolo de ceva timp, pentru ca de cand s-a inventat cardul si transferul electronic de bani, nu prea mai onorez cu prezenta niciun fel de coada, indiferent daca am de dat sau de primit. Era o problema urgenta ce trebuia rezolvata in maxim 24 de ore, asa ca ... hai la drum.

Ajungem la locul faptei si ... am numarat dintr-o privire mai multe persoane decat a avut Otelul Galati la ultimul meci in Liga I. Primul instinct a fost sa fac stanga imprejur (sau dreapta, nu mai tin minte) si sa aman rezolvarea problemei. Al doilea instinct a fost sa ma dau bolnav si sa o las pe sotia mea sa isi bata capul cu perceptorii. Mi-am dat seama ca: 1. problema nu putea fi amanata, 2. eu apaream pe toate actele. Dupa toate astea, incercam sa imi dau seama la ce ghiseu sa ma infing, cand realizez ca la fiecare ghiseu nu era decat o persoana.

Putin buimacit, fac rapid un tur de 238 de grade cu privirea si imi dau seama ca toata lumea statea care pe unde apuca si nimeni nu se inghesuia la ghisee. Cand am terminat de aruncat privirea, am vazut si un anunt, mic cei drept, scris pe o bucata de coala alba format A5 pe care scria: "BONURI", iar dedesubt un angajat al statului a consumat doua mine de pix desenand o sageata.

Am urmat sageata si am gasit un aparat de ticketing, care in functie de categoria problemei pe care o aveai si pe care trebuia sa o alegi de pe ecranul cu tehnologie touch, iti elibera un bon. "Ok", zic, "hai sa o vedem si pe asta". Imi iau bonul cu pricina si ma uit la numarul de ordine: P263. Imi arunc un ochi prin incapere si gasesc un monitor, care arata fiecare ghiseu pe cine are invitat. La litera mea cel mai inaintat in problema era detinatorul numarul de ordine P230, ceea ce inseamna ca aveam in fata inca 33 de persoane cu tot atatea probleme.

Am sa scurtez povestea si am sa va informez ca in 35 de mnute eram plecat de la Fisc, cu problema rezolvata cu foarte mare amabilitate si cu banii luati. Insa e prima oara cand am plecat de la Fisc fara sa am acel gust amar pe care il ai atunci cand isi bate cineva joc de tine. Am simtit chiar ca cineva s-a gandit si la noi astia de platim taxe. Nu stiu cine e de vina pentru ca in sfarsit lucrurile par a se desfasura in mod civilizat, dar are cel putin din partea mea un mare plus. Si sunt sigur ca si altii au apreciat faptul ca nu a trebuit sa ne mai inghesuim precum vitele in staul, ca nu se mai poate baga nimeni peste rand, ca exista un aer conditionat, sau ca doamnele de acolo nu s-au mai uitat la mine de parca le-as fi furat butelia.